Join camonica's empire

joi, 6 iunie 2013

Apple pierde pentru prima dată în faţa Samsung într-un caz legat de patente judecat în SUA

Apple a înregistrat prima înfrângere în faţa Samsung într-un caz legat de patente judecat în SUA, iar decizia ar putea însemna interdicţia importurilor pe piaţa americană pentru unele dispozitive mai vechi ale companiei americane, inclusiv iPhone 4, potrivit Bloomberg, citat de Mediafax.

Apple a înregistrat prima înfrângere în faţa Samsung într-un caz legat de patente judecat în SUA, iar decizia ar putea însemna interdicţia importurilor pe piaţa americană pentru unele dispozitive mai vechi ale companiei americane, inclusiv iPhone 4, potrivit Bloomberg.

Comisia Internaţională pentru Comerţ din SUA vizează iPhone 4 şi iPad 2 3G, la vânzare prin reţele operate de AT&T, T-Mobile US şi doi operatori regionali.

Apple şi Samsung au în derulare zeci de procese pe patru continente, în încercarea de a obţine o cotă mai mare pe piaţa mondială a smartphone-urilor, de 293,9 miliarde de dolari anual. Fiecare din cei doi producători are acum la activ o victorie în SUA. Având în vedere că mai sunt de rezolvat numeroase litigii, victoria

Samsung nu va aduce cele două părţi mai aproape de o înţelegere, a declarat Will Stofega, conducătorul unui program de cercetare la IDC.

"A ajuns atât de urât, încât nu cred că vor ajunge la o înţelegere. Ambele companii au foarte mulţi bani şi generează profitui mari. Nu e ca şi cum ar trebui să-şi facă griji în privinţa facturilor cu avocaţii", a spus el.
Interdicţia de import împotriva unor produse Apple trebuie să fie analizată şi de preşedintele SUA, Barack Obama. Preşedintele o poate respinge, însă astfel de decizii sunt luate foarte rar. Apple poate vinde în continuare cele două dispozitive pe perioada de 60 de zile în care este analizată hotărârea Comisiei.

"Suntem dezamăgiţi în urma inversării unei decizii anterioare de către Comisie şi intenţionăm să facem apel. Decizia nu are niciun impact ptrivind disponibilitatea produselor Apple în SUA", a spus un purtător de cuvânt al Apple.

Comisia Internaţională pentru Comerţ din SUA va publica o decizie finală în cazul Apple împotriva Samsung în august.

Apple a câştigat anul trecut despăgubiri de 1 miliard de dolari de la Samsung, însă valoarea acestora a fost redusă ulterior la 600 de milioane de dolari. Un juriu american a decis că unele dispozitive ale Samsung copiază caracteristici unice iPhoe şi iPad.

Cele două companii se vor judeca într-un nou proces pentru o parte a daunelor acordate anul trecut Apple, în timp ce un alt proces, vizând modele mai noi ale ambilor producători, este programat anul următor.

Apple intr-un nou scandal, legat de preturile cartilor electronice

Intelegerea dintre Apple si edituri privind preturile pentru cartile electronice reprezinta costuri de sute de milioane de dolari pentru utlizatori, potrivit unui avocat ce reprezinta statul american. 

Lawrence Buterman, ce reprezinta statul intr-un proces privind fixarea preturilor de catre producatorul iPad si iPhone, sustine ca majorarea preturilor la cartile electronice dupa lansarea din 2010 a tabletei iPad a avut drept cauza o intelegere in Apple si edituri, relateaza BBC News. 

Pe de alta parte, avocatul apararii, Orin Snyder, a declarat ca guvernul ar fi inventat o "conspiratie", legand cresterea preturilor de acordurile Apple cu editurile. 

Acesta a adaugat ca Apple a incurajat editurile sa stabileasca preturile pentru cartile electronice, decat sa lase retailerii sa faca acest lucru. 

Insa, potrivit procurorilor, intentia Apple ar fi fost sa blocheze Amazon, cel mai important concurent pe piata cartilor electronice, deoarece acesta oferea preturi mai mici. Drept rezultat, pretul tipic de 9,99 de dolari pentru bestseller pe Amazon a crescut la 12,99 de dolari sau 14,99 de dolari, dupa lansarea iPad. 

Snyder sustine ca Apple nu poate fi responsabila pentru deciziile altor companii. 

Procesul a inceput in New York, miercuri, si va dura cateva saptamani. Cinci edituri deja au ajuns la intelegeri cu procurorii, inainte de inceperea procesului. 

luni, 3 iunie 2013

Microsoft vrea să muşte din felia de piaţă a Apple cu preţuri mai mici la Windows RT

Microsoft reduce preţul sistemului de operare Windows destinat tabletelor de mici dimensiuni, încercând astfel să genereze mai mult interes din partea producătorilor de hardware şi să "muşte" din cota de piaţă a Apple, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei.

   Microsoft încearcă să determine companiile partenere să producă mai multe tablete echipate cu sistemul de operare Windows RT, au afirmat sursele citate.

Reducerea de preţ este valabilă numai pentru tabletele de mici dimensiuni.

La un an după prezentarea primelor dispozitive cu Windows RT, prin care Microsoft spera să se impună pe piaţa tabletelor, compania nu a reuşit să acumuleze o cotă de piaţă semnificativă. Producătorii de dispozitive, precum HP sau HTC, nu au acordat suficientă atenţie sistemului de operare, astfel că tabletele cu Windwos RT lipsesc din magazine în timp ce Apple şi Google continuă să domine piaţa.

Windows RT este o variantă mai puţin complexă a Windows 8, destinată dispozitivelor mobile bazate pe tehnologia dezvoltată de compania britanică ARM Holdings.

Microsoft va face eforturi pentru a promova Windows RT la Computex, cea mai mare conferinţă a industriei PC-urilor, care va începe marţi la Taipei.

Compania nu a precizat încă noul preţ ale sistemului de operare preinstalat pe tablete, însă reducerea va avea ca afect scăderea preţurilor produselor finale.

HTC a renunţat la planurile de a lansa o tabletă cu Windows RT de 10 inci din cauza temerilor că cererea este insuficientă, au declarat recent surse apropiate companiei. Grupul taiwanez s-a plâns şi de nivelul ridicat al investiţiei necesare pentru a dezvolta astfel de produse.

HP, cel mai mare producător de PC-uri, nu intenţionează să lanseze o tabletă RT, iar Samsung Electronics a dezvoltat un astfel de dispozitiv, însă nu l-a lansat şi promovat în mai multe ţări şi nu a anunţat un produs succesor.

Unele companii susţin însă eforturile Microsoft. Dell şi Acer dezvoltă tablete Windwos RT, iar HTC se pregăteşte să producă un dispozitiv de 7 inci după reducerea de preţ care va fi anunţată de Microsoft.

Tabletele lansate anul trecut, de la companii precum Asus şi Toshiba, nu au înregistrat succese majore pe piaţă şi nu sunt disponibile în magazine în volume suficiente.

Microsoft a lansat în 2012 propriile tablete, denumite Surface si echipate cu Windows 8 şi Windows RT, mutare care i-a îndepărtat pe unii producători de hardware, nemulţumiţi de apariţia unui nou concurent.

Compania din Redmond speră însă la o a doua şansă pentru Windows RT. Dell pregăteşte o nouă variantă a tabletei echipate cu acest sistem de operare, iar Acer va lansa primul astfel de produs în acest an.

De asemenea, Microsoft a luat măsuri pentru îmbunătăţirea Windows RT pe baza opiniilor transmise de utilizatori.

Compania încearcă de asemenea să "instruiască" retailerii astfel încât să poată promova mai bine produsele şi a renunţat la unele restricţii impuse producătorilor hardware, inclusiv în privinţa chip-urilor utilizate.

duminică, 2 iunie 2013

Cinci produse secrete la care Apple lucreaza

Zvonurile si speculatiile tin piata produselor IT in forma. Ce poate sa fie mai interesant decat sa tragi cu ochiul in laboratoarele Apple si sa vezi la ce se lucreaza acolo? Iata cinci produse secrete la care Apple lucreaza acum. 

O serie de zvonuri care circula lasa sa se inteleaga ca viitorul iPhone de la Apple va avea incorporat un senzor biometric de amprente combinat cu Near Field Communication. Aceste functii vor pune temelia pentru utilizarea iPhone ca un dispozitiv convenabil si foarte sigur de plata, scrie wallstcheatsheet. Apple are deja un brevet intitulat "optiuni de plata in functie de locatie" care urmeaza sa fie un viitor e-portofel. 

"Stylus optic" este un alt secret bine pazit la Apple. Este un senzor de presiune, care ar permite unui utilizator sa interactioneze cu alte ecrane de afisare. Aceasta ar putea fi, de asemenea, utilizat pentru combinarea intre mai multe produse compatibile pentru crearea unui iPad gigant sau a unui touchscreen mare. Ideea este aceea ca acest dispozitiv stylus ar putea fi folosite in conjunctie chiar cu alte sisteme de operare si ar permite utilizatorilor sa interactioneze dinamic cu un ecran virtual.

Un alt brevet obtinut de Apple intitulat "Accesarea un vehicul prin dispozitive portabile", pare sa fie o metoda prin care un iPhone conectat la un autovehicul poate efectua mai multe functii printre care pornirea motorului, deblocarea usilor, pronirea caldurii si a sistemelor de ventilatie si probabil multe altele. O parte esentiala din acest sistem sunt metodele si sistemele de siguranta.

Apple nu a dat prea mare importanta jocurilor, asa ca are intentia sa recupereze. Bazat pe un brevet intitulat "Pozitionarea relativa de dispozitive", Apple ar putea crea mai multe tipuri diferite de jocuri hibrid, care sa combine lumile virtuale cu cele reale. Dupa cum este descris in brevet, aceasta tehnologie permite mai multor utilizatori sa joace un joc impreuna prin intermediul dispozitielelor electronice.


Un ultim zvon care a transpirat din laboratoarele Apple este cel la care lucreaza o echipa de 100 de specialisti si care se concentreaza pe realizarea unui ceas inteligent care incorporeaza un ecran flexibil Willow. Apple vrea sa produca cat mai curand un ceas inteligent care promite sa faca lucruri incredibile, accesibile toate incorporate intr-un dispozitiv usor de purtat. 


Tableta iPad, mai scumpă cu 20%. De ce a luat compania Apple această măsură


Apple a majorat cu 20% preţul tabletei iPad în Japonia începând de vineri, în urma deprecierii yenului, cel mai vizibil efect de până acum, din perspectiva populaţiei, al controversatului plan de relansare a economiei adoptat la finele anului trecut de premierul Shinzo Abe, potrivit Financial Times.

Compania Apple a majorat cu 16.000 yeni (159 de dolari) preţul unui iPad în Japonia, determinând mii de consumatori să ia cu asalt magazinele în căutarea tabletelor aflate pe inventar, vândute încă la vechiul preţ.

În ultimele două săptămâni, scrie Mediafax, mai multe mărci de lux, printre care Channel, Fendi, Prada şi Dior, au anunţat creşterea preţurilor pe piaţa japoneză ca urmare a deprecierii yenului.

Yenul s-a depreciat cu aproximativ 20% din decembrie anul trecut, când premierul Abe a lansat un plan ambiţios de relansare a economiei, după 15 ani de deflaţie care au blocat consumul.

Deşi mulţi economişti sunt de părere că Banca Japoniei nu va reuşi să atingă ţinta de inflaţie de 2% în următorii doi ani, în economie au început să apară semnale pozitive: preţurile din Tokyo au crescut în luna mai pentru prima dată în ultimii patru ani, cu 0,1%, potrivit datelor oficiale anunţate vineri.

Cum a ajuns Steve Jobs sa inventeze iPhone si iPad: L-a enervat un angajat Microsoft

Fondatorul Apple, Steve Jobs, a inventat iPad-ul si iPhone-ul in urma unei intalniri cu un angajat Microsoft, care l-a enervat atunci cand i-a prezentat un produs asemanator, se arata in biografia lui Jobs, semnata de Walter Isaacson.



Unul dintre cei care lucrau la construirea unei tablete Microsoft era prieten cu sotia fondatorului Apple, Laurene Powell, invitandu-i pe cei doi la cea de-a 50-a aniversare, relateaza Business Insider.

Jobs a mers la petrecere, fara insa prea mare tragere de inima, iar acolo reprezentantul Microsoft i-a spus despre tableta respectiva si despre faptul ca va fi grozava.

"Tipul asta ma cicalea in legatura cu felul in care Microsoft urma sa schimbe complet lumea cu aceasta tableta si sa elimine laptopurile de pe piata, iar Apple ar trebui sa-si cumpere sisteme de operare de la Microsoft.

Dar gresea in ce priveste dispozitivul de la bun inceput. Tableta avea un stylus. Daca ai un stylus, esti mort. Cina a fost pentru a zecea oara cand mi-a spus despre tableta si ma saturasem atat de mult de el incat atunci cand am ajuns acasa am zis 'La naiba, hai sa-i aratam cum ar trebui sa fie cu adevarat o tableta'", a povestit fondatorul Apple episodul respectiv.


El a mai spus ca s-a dus la sediul Apple a doua zi si a cerut o tableta cu touchscreen, fara tastatura sau stylus. A primit-o sase luni mai tarziu. Insa in locul unei tablete, Apple a micsorat dispozitivul si a facut iPhone. Ulterior, s-a lansat si iPad-ul. 

Foxconn va inceta sa mai fie principalul partener al Apple

Treptat, Apple renunta la practica unui singur producator pentru componentele sale – compania taiwaneza Foxconn. Un un parteneriat vechi numai intre doua societati, dar si a fondatorilor lor – Steve Jobs si Terry Gou, scrie Wall Street Journal. Dar de cand la carma Apple a venit Tim Cook, gigantul american a decis o diversificare a lantului de livrari, acordat o parte din comenzi altui producator – compania Pegatron Corp.


Relatiile de colaborare dintre Apple si Pegatron dateaza din 1999, dar s-au accelerat in 2011, cand a inceput asamblarea unor loturi reduse cantitativ de smartphone-uri iPhone. Ulterior insa, Pegatron a ajuns producatorul de baza a versiunii reduse a tabletei iPad – iPad Mini. Acum, scrie WSJ, Pegatron va fabrica noile iPhone-uri de la Apple, mai ieftine si pe care compania americana le va lansa in aceasta vara.

In esenta, comenteaza in continuare WSJ, acest lucru marcheaza sfarsitul monopolul Foxconn asupra productiei tuturor principalelor dispozitive mobile ale Apple. Sursele WSJ subliniaza ca Apple a angajat procesul de diversificare a productiei dupa ce anul trecut la uzinele Foxconn s-a produs o defectiune tehnica, iar noile modele de iPhone 5 au ajuns in vanzare cu zgarieturi pe carcasele de aluminiu.

In plus, decizia Apple de a-si extinde capacitatile de productie vine ca o replica la concurenta tot mai mare din partea companiei sud-coreene Samsung Electronics, care-si sporeste rapid ponderea pe piata telefoanelor inteligente. Noul partener al Apple a acceptat, conform surselor WSJ, a acceptat un profit mai mic realizat din asamblarea de telefoane decat Foxconn.

Pe de alta parte, Apple nu mai reuseste sa controleze Foxconn, care s-a transformat intr-un adevarat gigant industrial, unul dintre cei mai mari jucatori din domeniul asamblarii de aparate electronice. Spre exemplu, explica WSJ, Apple nu poate interveni in operatiunea de inlocuire a componentelor fara sa fie sanctionat de compania taiwaneza.

Comisia Europeană anchetează contractele de distribuţie încheiate de Apple cu operatorii telecom


Comisia Europeană (CE) a demarat o anchetă pentru a stabili dacă Apple și-a utilizat influența pentru a impune condiții incorecte operatorilor de telecomunicații mobile care vând iPhone. 

Operatorii telecom au primit de la Executivul european un chestionar pe această temă, la care companiile trebuie să răspundă până pe 17 iunie, scrie The Guardian.

Apple susţine că contractele cu operatorii corespund în totalitate legislaţiei locale, inclusiv în Uniunea Europeană.

Aserţiunea că Apple deţine o poziţie dominantă este dificil de argumentat, deoarece liderul pieţei telefoanelor mobil este Samsung Electronics.

În preambulul chestionarului se arată că executivul UE verifică un posibil comportament anti-concurenţial în UE sau în Zona economică europeană în ceea ce priveşte distribuţia smartphone-urilor Apple şi limitarea sau blocarea anumitor funcţii tehnice ale Iphone-urilor.

Comisia este în posesia unor informaţii care arată că Apple şi operatorii de reţele mobile au încheiat acorduri de distribuţie care ar putea conduce la excluderea altor producători de smartphone-uri de pe piaţă.

Există de asemenea semnale că anumite funcţii tehnice ale iPhone sunt dezactivate la anumite produse Apple în anumite ţări europene.

Printre altele, CE întreabă operatorii dacă au fost obligaţi să se angajeze contractual la achiziţia unui număr minim de iPhone-uri într-o anumită perioadă de timp, precum şi care este raportul dintre cererea pentru smartphone-ul Apple şi acest volum minim.

Totodată, Comisia vrea să afle conform căror criterii s-a ajuns la o astfel de clauză a volumului minim şi care sunt consecinţele nerespectării unui astfel de angajament.

Statele Unite au ridicat restricțiile privind vânzarea telefoanelor mobile pentru Iran: Apple va putea exporta iPhone legal

Statele Unite a relaxat restricțiile privind vânzarea telefoanelor mobile și a altor dispozitive de comunicare, software și servicii către cetățenii iranieni, informează BBC News.



Mișcarea vine în încercarea de a promova libertatea politică a iranienilor, care vine în opoziție cu eforturile Teheranului de a ”reduce la tăcere poporul”.

Astfel, Apple va putea exporta pentru prima dată legal iPhone în Iran.

SUA a înăsprint sancțiunile în ultimii ani în încercarea de a forța Iranul să facă concesii în privința programului nuclear al acestui stat.

Atât Statele Unite, cât și alte țări consideră că Iranul îmbogăţeşte uraniu până la un nivel care ar permite folosirea pentru arme nucleare, în timp ce autorităţile iraniene insistă că programul are doar obiective paşnice.

”Poporul iranian ar trebui să poată comunica și să aibă acces la informație fără să existe niciun represaliu din partea guvernului lor”, a declarat un oficial al Trezoreriei.

”Această licență generală va permite ca sistemele de software și hardware  să circule printre iranieni astfel încât să aibă libertatea de a comunica între ei prin căi de care nu au dispus mereu”, a declarat Wendy Sherman, subsecretarul pentru Afaceri Externe al SUA.

În ultimii ani, iranienii din Statele Unite s-au plâns că magazinele care distribuie dispozitive Apple au refuzat să le vândă iPhone-uri sau iPad-uri, angajații afirmând că le era teamă ca acestea să nu fie transportate în mod ilegal în Iran.

joi, 30 mai 2013

E-mailurile lui Steve Jobs care arată cum se câştigă o negociere dură

Procesul dintre guvernul Statelor Unite ale Americii împotriva Apple privind stabilirea preţurilor va avea termen luna viitoare la New York. Înainte de procesul în instanţă, au fost făcute publice câteva e-mailuri care pretind să arate modul în care Apple a dirijat o schemă de stabilire a preţurilor (ridicate în mod intenţionat) pentru cărţile electronice, împreună cu una dintre cele mai mari edituri americane.

E-mailurile au fost în mare parte vizionate în contextul acestui proces, dar ele oferă totodată o vedere extraordinară de negociere pe mize mari între liderii celor două firme puternice, Apple şi News Corp. Pe parcursul a cinci zile, liderul Apple – Steve Jobs l-a atras cu succes de partea sa pe directorul editurii – Rupert Murdoch.
Ancheta se concentrează asupra eforturilor Apple de a schimba modul în care editurile stabilesc preţurile cărţilor electronice, în contextul pregătirilor pentru lansarea primului iPad în 2010. În mod tradiţional, editurile vând retailerilor cărţile la jumătate din preţul recomandat, după care aceştia pot vinde în continuare la orice preţ doresc. Majoritatea cărţilor în format clasic sunt vândute după acest model.
Pentru a obţine un avans din timp pe piaţa cărţilor electronice, retailerul Amazon a vândut multe best seller-uri la preţul de 9,99 dolari, pentru a încuraja clienţii să cumpere tableta Kindle. Editurile nu au agreat strategia, întrucât s-au temut că americanii se vor obişnui cu preţuri reduse, limitându-le astfel capacitatea de a vinde şi titluri cu preţuri mai mari.

Însă Steve Jobs a fost un negociator celebru uns cu toate alifiile care a câştigat de fiecare dată astfel de lupte. Înainte de editorii de carte, a fost industria filmului. Şi mai înainte de industria filmului au fost casele de discuri. Dar cele mai multe dintre aceste negocieri nu au fost făcute la vedere. Ceea ce urmează să vedeţi sunt e-mailuri lansate săptămâna trecută; ortografia şi gramatica a fost păstrată de la cele originale.

Mişcarea de deschidere a News Corp

 Era o zi de vineri, dimineaţa, 22 ianuarie 2010. Apple se pregătea să lanseze cel mai nou produs al său – un iPad – în săptămâna ce urma. Editura HarperCollins a fost împinsă să semneze un acord prin care să vândă cărţi electronice în magazinul Apple iTunes.

Acesta a fost motivul pentru care Eddy Cue, şeful Apple iTunes şi Apple Store i-a vizitat pe directorii executivi ai editurii HarperCollins şi a societăţii-mamă, News Corp. Esenţa acelei întâlniri a fost transmisă printr-un e-mail trimis către Cue în acea zi de Brian Murray, directorul HarperCollins. E-mailul detalia oferta de negociere a editurii, cu cinci zile înainte de lansarea iPad-ului.



Eddy,
 Mulţumesc că ai venit în această dimineaţă. Am discutat despre propunere şi vreau să te asigur că ai acordul pe care HarperCollins este dispus să îl facă pentru voi.
 1. Stabilirea preţurilor: Avem nevoie de flexibilitate să facem preţurile pentru fiecare titlu, în afara celor stabilite în contract. Vom face eforturile necesare pentru a îndeplini stabilirea preţurilor de care am discutat.
 2. În cazul în care HarperCollins şi Apple nu cad de acord asupra unui preţ pe un titlu de carte, HarperCollins are abilitatea de face disponibil titlul către alţi agenţi care susţin un preţ mai mare.
 3. Comisioanele: Avem nevoie de un comision mai mic pentru noi şi autorii noştri. Noi credem că un comision de 30% ne va aduce mai mulţi autori.
 4. Avem nevoie de flexibilitate pe pagina agenţiei.  Credem că undeva la 6 luni ar fi perfect, sau 12 luni în cazul în care unul sau mai mulţi retaileri nu trec pe la agenţie.
 Leslie îi va trimite lui Kevin un contract care reflectă aceste puncte, în cazul în care doriţi să avansăm aceşti termeni.
 Mulţumesc,
Brian

  Aceşti termeni nu au fost niciodată compatibili cu Apple, care a semnat cu succes cu rivalii lui HarperCollins, precum Penguin (o divizie a Pearson) şi Simon&Schuster (parte a CBS). Aceste oferte au permis Apple şi editorilor să pună preţuri pentru noile cărţi electronice de 12,99 dolari – cu trei dolari mai mult decât rata normală de la vremea aceea care se găsea pe Amazon – astfel au obţinut 30% reducere pentru fiecare vânzare.
Dar HarperCollins vroia libertatea de a-şi pune preţurile de unul singur şi s-a îngrijorat că 12,99 dolari pe fiecare carte electronică va lovi vânzările sale pe iPad. De asemenea, HarperCollins nu a vrut să renunţe la cei 30%. Pentru a se repoziţiona, James Murdoch – editura News Corp, a a dat forward la un e-mail către Steve Jobs, în care a inclus şi următoarea notă. Încă era ziua de vineri.

Steve,
 Îţi mulţumesc pentru telefonul tău de mai devreme.
 Am vorbit cu Brian Murray şi Jon Miller (şeful departamentului mass media digital al News Corp) – Brian a trimis o notă lui Eddy astăzi. Cred că fac faţă situaţiei acum. Pe scurt, ne-am dori să batem palma cu Apple, însă sunt câţiva termeni legitimi.
 Partea economică este destul de simplă. Kindle (Amazon) ne plăteşte un preţ an-gros de 13 dolari şi îl vinde cu 9,99 dolari. Autorul ia 4,20 dolari pe vânzarea de copertă şi 3,30 dolari pe vânzarea de carte electronică de pe Amazon.
Practic, întregul beneficiu al unei cărţi fără materialele prime şi costurile de distribuţie revine lui Apple, şi nu editurii sau celui care crease de fapt această muncă.
Cealaltă mare problemă este că, dacă noi nu putem fi de acord cu privire la preţul corect pe o carte, propunerea echipei tale ne limitează de a face acea carte disponibilă în altă parte, chiar şi la un preţ mai mare. Aceasta este o piedică mult prea mare pentru noi.
 Mai multe despre acest lucru găseşti mai jos în nota lui Brian către Eddy. Vom face tot ce putem.
 Sper să ai deschiderea să ne contactezi sau să ne scrii pe parcursul weekendului, dacă doreşti.
 Eu sunt în Anglia (cu opt ore înainte de tine). Numărul meu este … Îmi verific e-mailul în mod regulat.
 Steve, să nu faci nicio greşeală care să apară pe la televizor. Ne dorim să lucrăm cu Apple. Noi şi partenerii noştri care produc, scriu, editează, au opinii cu privire la preţurile corecte şi le pasă de flexibilitatea viitorului nostru. Sper să putem găsi o cale, dacă nu acum sau în timpul lansării iPadului, atunci poate pe viitor.
                                                                                                   Toate cele bune,

                                                                                                       JRM

Steve Jobs sapă

Jobs nu a fost dispus să facă compromisuri. Aşadar, el a trimis un reply lui Murdoch în aceeaşi zi, argumentând că preţurile Amazon nu erau durabile şi ar determina oamenii să creadă despre cărţile electronice că sunt ieftine. Jobs i-a amintit, de asemenea, lui Murdoch că Apple este foarte bogată – peste 120 de milioane de clienţi cu cărţi de credit la dosar. „Ai nevoie mai multă de noi, decât avem noi de tine”, se pare că a spus Jobs.

James,
 Iată câteva lucruri pe care să le iei în considerare (Aş aprecia dacă putem ţine asta doar între noi):
 1. Modelul de afaceri actual al companiilor precum Amazon distribuie cărţi electronice fără a face un profit rezonabil şi susţinut pentru o perioadă îndelungată. Atâta timp cât cărţile electronice au devenit o afacere mare, distribuitorii vor trebui să facă cel puţin  un mic profit şi tu vei vrea acelaşi lucru, astfel încât ei vor investi în viitor în afaceri cu infrastructură, marketing, etc.
 2. Toate marile edituri ne-au spus că Amazon a pus preţul de 9,99 dolari pe noile versiuni de carte, iar acest lucru duce la erodarea valorii şi percepţia greşită în mintea clientului.
 3. Clienţii vor cere o soluţie, ceea ce înseamnă o librărie online care furnizează cărţile, tranzacţionează cu cărţile de credit, pe de-o parte şi, apoi oferă cărţile în stare perfectă către clienţi. Până în momentul de faţă doar două companii au demonstrat că pot face acest lucru – Apple şi Amazon. Apple iTunes şi Apple Store au peste 120 de milioane de clienţi care tranzacţionează cu noi şi au cumpărat peste 12 miliarde de produse de la noi.
Acesta este tipul de activitate online care va fi necesar pentru a creşte afacerea cărţilor electronice până la un nivel care contează pentru editori.
                                                                                          Mulţumesc pentru înţelegere,

                                                                                                 Steve

 Murdoch se apleacă

 Răspunsul lui Murdoch a venit în după amiaza următoare, sâmbătă, 23 ianuarie. Jobs făcuse clar faptul că Apple nu s-ar clinti din decizie. Murdoch, însă, era pe cale de a indica faptul că HarperCollins da. El a propus două compromisuri posibile, apoi a remarcat faptul că News Corp şi Apple au negociat pe câteva fronturi.

Steve,
 Cred că soluţia stă în flexibilitatea noastră de a oferi produse oriunde la preţuri-cheie, cu care tu nu eşti de acord.
 Dacă ţi-am putea oferi ţie un procent mai mare de 50%, ar fi suficient de confortabil pentru tine?
Cred că noi suntem mult mai îngrijoraţi ca tine, iar cedarea noastră în faţa Apple spune tot.
 N-am împărtăşit acest lucru pe care ţi-l spun ţie cu HarperCollins – aşadar este doar ipotetic. Dar dacă ai fi dispus să accepţi că un furnizor poate exploata alte căi (la preţuri nu dezavantajoase pentru tine), cu o garanţie substanţială, poate că aş putea lucra cu HarperCollins să ajungem la un numitor comun.
                                                                                               Toate cele bune,

                                                                                                       JRM

Jobs răspunde

 James,
 Motivul pentru care facem acest lucru este că, odată cu experienţa pe care am acumulat-o, noi pur şi simplu nu credem că piaţa de cărţi electronice poate avea succes cu astfel de preţuri ca 12,99 dolari sau 14,99 dolari. Amazon vinde aceste cărţi, într-adevăr, cu 9,99 dolari şi, cine ştie, poate că au dreptate şi vom eşua chiar cu 12,99 dolari. Dar noi suntem dispuşi să încercăm cu preţurile pe care le-am propus.
                                                                                                  Cu consideraţie,

                                                                                                          Steve

Marţi, cu o zi înainte de lansarea iPad-ului, HarperCollins a acceptat termenii Apple. Cărţile electronice ale editurii au fost incluse în magazinul online iBook prezentat tot pe 27 ianuarie, împreună cu noua tabletă.



Google pregăteşte un smartphone care să concureze iPhone-ul Apple


Google pregăteşte un smartphone care să concureze iPhone-ul Apple, acesta urmând să fie dezvoltat de subsidiara Motorola, potrivit Mediafax.

Numit MotoX, noul gadget va fi produs inclusiv în SUA şi va face parte dintr-o campanie de a reduce preţurile smartphone-urilor şi de a pune capăt marjelor ridicate de profit ale companiilor precum Apple, a declarat şeful Motorola, Dennis Woodside, citat de Financial Times.

„Ţinând seama de context, MotoX este mai conştient de ceea ce se întâmplă în jurul său. Poţi interacţiona cu acesta mai mult decât cu alte dispozitive actuale. Anticipează ce vreau", a spus Woodside.

Senzori din interiorul dispozitivului, precum un giroscop şi un accelerometru, vor fi constant alimentate, astfel încât telefonul să ştie dacă se află într-o maşină care călătoreşte cu peste 90 de kilometri pe oră sau este scos din buzunarul utilizatorului. 

În funcţie de aceste informaţii, smartphone-ul va încerca să anticipeze în ce scop urmează să fie folosit. Va putea, de exemplu, să deschidă o aplicaţie a camerei foto în avans pentru a face o poză, scrie Financial Times.

Woodside a precizat că MotoX va ajunge la vânzare pe parcursul acestui an şi va avea un preţ mai mic decât iPhone 5. 

Google a ţinut să surclaseze Apple şi cu anunţul că va produce MotoX la o fabrică din Texas. În timp ce Apple a primit laude la Washington după anunţul recent că va readuce în SUA un număr redus de locuri de muncă din producţie, Google a informat acum că va angaja 2.000 de persoane la fabrica pe care o are în Texas începând din august.

Componente precum procesoarele şi ecranele vor fi încă fabricate în Asia, dar 70 % din asamblarea MotoX se va derula în SUA, a declarat Woodside.

Google are încredere că dispozitivul, care va fi „distribuit la scară largă", va înregistra vânzări mari, deoarece „experienţa nu se compară cu nimic disponibil", a adăugat el.

Unul dintre apectele care vor face MotoX unic va fi modul în care consumatorii „vor fi implicaţi în designul dispozitivelor", a mai spus şeful Motorola, fără a oferi însă şi alte detalii.

Tim Cook: Platforma iOS va deveni mai deschisa pentru dezvoltatorii de aplicatii

CEO Apple, Tim Cook, a promis că platforma mobilă iOS va fi mai deschisa dezvoltatorilor de aplicatii ca răspuns la raspandirea tot mai mare a sistemului de operare Android de la Google. Cook a avertizat insa că Apple nu va ceda controlul asupra iOS din motive de securitate a sistemului, atat de apreciat de utilizatorii care aleg iPhone sau iPad.

Seful Apple a declarat că iOS va deveni in viitor un sistem mai deschis fata de dezvoltatori, insa ca acesta nu se va "androidiza". Anuntul a fost facut marti, in cadrul conferintei D10, organizata de AllThingsD.

"Desigur, atunci când se pune problema sa oferim acces la API (application programming interface n.r.), veți vedea că in viitor vom deveni mult mai deschisi. Insa nu intratat incat sa rezulte servicii proaste "- a declarat  Cook, citat de Apple Insider.

CEO Apple a subliniat ca utilizatorii de gadgeturi cu sistem iOS aleg aceste produse gratie anumitor parametri specifici care asigură securitatea și stabilitatea sistemului.

Declarația lui Cook a fost făcută în timpul unei sesiuni de intrebari și răspunsuri cu privire la pericolul pe care il reprezinta raspandirea sistemului de operare rival - Andorid - pentru viitorul iOS si a dispozitivelor mobile bazate pe acest sistem de operare.

Android a primit un sprijin larg din partea producătorilor de smartphone-uri si tablete. Google a pus la liber  software-ul care din punct de vedere tehnic este un proiect open source, ce permite programatorilor sa gestioneze codul, sa dezvolte și compileze aplicații bazate pe acest cod sursa.

Potrivit Strategy Analytics, cota Android pe piața de smartphone-uri la nivel mondial la final de 2012 a fost de 68,4%, în timp ce iOS detine doar 19,4% din piata.

Cu toate acestea, deși vânzările de dispozitive Android depășes in volum pe cele cu iOS, Cook a menționat că iPad  și iPhone sunt cele mai vandute produse, iar dezvoltatorii de aplicații pentru aceste device-uri obțin mai mult profit comparativ cu cei care lucreaza penru Android.

"Lucram pentru cel mai bun telefon, nu pentru o mulțime de telefoane" - declara seful Apple.


Totusi, răspândirea Android are un impact puternic asupra politicii de prețuri la Apple, care inca de anul trecut a lansat o versiune mai ieftina a cunoscutului iPad. 

miercuri, 29 mai 2013

Tim Cook asigura investitorii ca Apple a ramas o companie "cool" si ca pregateste gadget-uri care "vor schimba regulile jocului"

Actiunile Apple au scazut cu peste 30% in ultimele luni si multi au spus ca ritmul in care compania invoveaza a incetinit mult in mandatul lui Tim Cook. insa acesta a tinut sa linisteasca investitorii, dar si fanii Apple, promitand ca vor fi lansate gadget-uri care sa faca valuri in piata. Cook a mai spus ca Apple nu foloseste tertipuri ca sa evite plata taxelor in SUA, insa per total a spus ca nu poate raspunde la multe dintre intrebarile pertinente care i s-au pus la conferinta All Things Digital.

In ultimele luni, multe voci din piata au spus ca Apple nu mai lanseaza produse inovatoare ca pe vreme lui Steve Jobs si concluzia a fost ca Apple nu mai este asa de "cool", lucru reflectat si in cotatia actiunilor care a scazut de la maximul de 702 dolari in septembrie, la sub 450 dolari acum. Seful Apple admite insa ca e frustranta aceasta scadere a pretului actiunilor.

Tim Cook spune ca Apple este fara indoiala o companie cool si ca va dovedi asta prin lansarea unor produse revolutionare care "vor schimba regulile jocului". Intrebat mai exact despre ce va fi vorba, un computer portabil pe ideea Google Glass, un televizor Apple, Tim Cook nu a dorit sa dea detalii, multumindu-se sa spuna ca are "o viziune mareata" ce se extinde dincolo de device-ul de streaming Apple TV.

Intrebat despre ochelarii Google Glass si despre alte mini-computere ce pot fi purtate, seful Apple a raspuns ca vorbim de  produse de nisa care vor fi atragatoare pentru un numar limitat de oameni. "Nimic nu va convinge un pusti care n-a puratt niciodata ochelari, bentita sau un ceas, sa poarte asa ceva, sau cel putin nu am vazut eu", a raspuns Cook, referindu-se la aceste terminale despre care se vorbeste foarte mult.

A fost atins si subiectul taxelor, Apple fiind criticata ca ar folosi filiale din Irlanda si din alte tari permisive, pentru a nu plati taxe atat de mari in SUA. "Nu folosim tertipuri", a spus Tim Cook, adaugand ca sistemul fiscal american trebuie modernizat, fiindca altfel tot mai multe companii vor cauta metode de a evita plata unor taxe mult prea mari.


Tim Cook a mai spus ca designerul sef Jony Ive lucreaza la noua versiune de iOS care va fi cel mai probabil prezentat in iunie.

Companiile din IT - unde banii vin sa moara

Rezervele mari de bani detinute de Apple si alte companii din sectorul tehnologic le transforma intr-o investitie proasta, considera directorul executiv al firmei americane de consultanta Capital Management, Bill Smead.



Compania lui a realizat cercetari importante in sectorul tehnologic in ultimele sase luni si a ajuns la concluzia ca acest domeniu reprezinta "locul in care banii vin sa moara".

Potrivit studiilor, companiile supracapitalizate au rezultate la fel de proaste ca cele subcapitalizate, sustine Smead.

"Cred ca este din cauza faptului ca nu exista suficienta tensiune - nu iei decizii foarte bune in legatura cu ce sa faci cu banii atunci cand ai prea multi - decat daca esti Warren Buffet", a argumentat Smead pentru CNBC, potrivit Business Insider.

Apple are lichiditati in valoare de 145 de miliarde de dolari, potrivit rezultatelor financiare anuntate in aprilie. Microsoft si Google detin, de asemenea, rezerve semnificative de bani, care se ridica la 74,5 miliarde de dolari, respectiv 50,1 miliarde de dolari.

Fondul mutual controlat de Smead a detinut actiuni Microsoft, insa a renuntat dupa ce compania americana nu a reusit sa valorifice majoritatea oportunitatilor online.


"Probabil ca a pierdut in ultimii 13 ani din afacerile online mai mult decat orice alta companie pe orice perioada de 13 ani din istorie", estimeaza Bill Smead. 

Cinci trucuri de securitate pentru utilizatorii de Mac OS X

Cand vine vorba de securitate, putine sisteme de operare se bucura de reputatia Mac OS X. Cu toate acestea, numarul incidentelor de securitate care-i vizeaza pe utilizatorii OS X a crescut considerabil in ultimii doi ani, odata cu cresterea popularitatii sistemului de operare de la Apple.

Daca utilizatorii de Windows sunt deja antrenati pentru problemele de securitate pe care le intampina de ani de zile, majoritatea utilizatorilor de Mac OS X nu iau in calcul pericolele la care se pot expune zi de zi, iar lipsa unei solutii de securitate ii impiedica sa ia nota de posibilele amenintari in timp util. Iata cateva trucuri pentru a va proteja de amenintarile venite din exterior, fie ca sunteti la birou, fie ca lucrati dintr-o cafenea sau din parc.
Virusii de Mac OS X exista

"Nu e doar o gaselnita, virusii de Mac OS X exista si provoaca pagube similare cu virusii de Windows. Incidentul de securitate de saptamana trecuta cauzat de virusul KitM este un exemplu elocvent de malware proiectat pentru spionaj la cel mai inalt nivel. Virusul a fost gasit pe laptopurile unor activisti pentru drepturile omului din Angola si Germania. Faptul ca vine semnat digital cu cheia unui dezvoltator verificat de Apple il ajuta sa treaca de mecanismele de securitate furnizate impreuna cu sistemul de operare", sustine Bogdan Botezatu, Senior e-Threat Analyst, Bitdefender.

Aparitia lui MAC.OSX.Backdoor.KitM.A nu e un exemplu izolat: in septembrie 2011, virusul Flashback a facut aproximativ 600.000 de victime in cateva zile. Odata instalat, virusul deschide un backdoor prin care atacatorul poate prelua controlul asupra sistemului victimei.

Solutie:
• Blocati instalarile de aplicatii nedorite prin setarea optiunii Allow applications downloaded from pe Mac App Store.
• Creati un cont fara drepturi de administrator pentru activitatile de zi cu zi.
• Instalati o solutie antivirus pentru Mac-ul dumneavoastra. Puteti descarca si folosi complet gratuit scannerul de virusi oferit de Bitdefender prin App Store.

Aplicatiile furnizate de terti pot provoca probleme

Software-ul produs de terti e unul din principalii vectori de infectie pe Mac. Exploatarea vulnerabilitatilor din software tert duce la infectii masive, precum cele provocate de troianul Mac.OSX.Backdoor.Pintsized.A, care a reusit sa compromita sistemele dezvoltatorilor de la Facebook si Twitter in ianuarie. Pentru a-si atinge scopul, PintSized.A a folosit deopotriva vulnerabilitati in aplicatii produse de terti (Java) si in software-ul de pe Mac OS X (Gatekeeper).

Solutie: Asigurati-va ca rulati aplicatii terte actualizate la zi. Atunci cand e semnalata o problema si nu exista un remediu oficial, dezactivati plugin-urile vulnerabile sau dezinstalati temporar produsul afectat.
Phishing-ul, o problema multi-platforma

Atacurile de tip phishing sunt identice indiferent de platforma pe care o folositi. Reteta e simpla: un mesaj prin e-mail, care, prin diverse artificii, convinge utilizatorul sa viziteze un link si sa completeze un formular. Phishing-ul vizeaza orice, de la conturi de online gaming la conturi bancare sau chiar conturi de retele sociale. In cazul utilizatorului, instrainarea datelor de autentificare poate duce la frauda bancara sau pierderea accesului la cont. Pentru o companie care a cazut victima unui atac phishing, impactul e mult mai mare. De exemplu, compromiterea contului de Twitter al Associated Press a dus la diseminarea unor stiri false, care au avut impact inclusiv asupra cotatiilor la Bursa de Marfuri.

Solutie: folositi un produs antivirus cu modul anti-phishing. Tehnologia anti-phishing blocheaza paginile ce imita formularele de autentificare in servicii cunoscute inainte ca utilizatorul sa le poata completa si astfel, sa-si instraineze datele.
Daca, din diverse motive, nu doriti sa rulati o solutie completa de securitate pe Mac-ul dumneavoastra, puteti opta pentru un serviciu de filtrare la nivel de DNS, precum OpenDNS.

Atentie de unde va conectati

Securitatea propriului sistem e unul din punctele esentiale, dar nu e totul. Daca obisnuiti sa va conectati frecvent pe hotspot-uri publice, datele dumneavoastra pot fi interceptate de potentiali atacatori. Asigurati-va intotdeauna ca v-ati conectat la reteaua wireless pe care doriti sa o folositi, deoarece puteti cadea in capcana asa-numitor honeypoturi Wi-Fi – retele deschise create de persoane rau-intentionate pentru a colecta informatiile schimbate intre dumneavoastra si Internet.

Solutie: daca aveti nevoie de acces la Internet cat timp sunteti in afara biroului sau a domiciliului, puteti opta pentru un modem 3G, care elimina riscurile asociate cu retelele nesecurizate. In mod alternativ, puteti opta pentru un serviciu VPN, care sa se ocupe de criptarea datelor in timp real, inainte ca acestea sa paraseasca sistemul dumneavoastra.

Nu ignorati setarile de siguranta

Pe langa restrictionarea aplicatiilor in functie de locatia de unde au fost descarcate, ultima versiune de Mac OS X vine cu setari suplimentare care vor intari siguranta dispozitivului dumneavoastra. Nu scapati din vedere faptul ca Mac-ul dumneavoastra e – cel mai probabil - un dispozitiv mobil care poate fi usor ratacit, pierdut sau furat, impreuna cu toate datele de pe acesta.

Solutie:
• Activati criptarea pe hard-drive-ul dumneavoastra folosind optiunea FileVault. In cazul in care pierdeti laptopul, datele dumneavoastra vor fi in siguranta pana il recuperati sau pana decideti sa-l stergeti de la distanta.
• Asigurati-va ca ati inrolat dispozitivul in iCloud pentru a-l putea gestiona de la distanta si pentru a putea efectua copii de siguranta in cloud.


marți, 28 mai 2013

Noutăţi de la Sony

Sony lansează în România, noile produse şi tehnologii ce reprezintă vârfurile de gamă în segmentele de home entertainment, mobile și foto. Cele mai performante dispozitive Sony sunt reunite de tehnologii inovatoare precum Triluminos Display sau Magnetic Fluid Speakers și sunt interconectabile prin funcţia One Touch folosind tehnologia Near Field Communication (NFC).

„Vedetele premium ale momentului duc noutățile tehnologice la nivelul următor. Noile produse înglobează tot ceea ce Sony oferă mai bun, de la tehnologia Triluminos Display, la sistemul de sunet folosit inițial de NASA, Magnetic Fluid Speakers și  perechea perfectă de dispozitive mobile, formată din smartphone-ul și tableta aparținând gamei Xperia Z”, a declarat Lucian Rădulescu, Country Head Sony pentru România, Bulgaria și Republica Moldova.



Ca un numitor comun, funcţiile One-Touch prin tehnologia Near Field Communication constituie o componentă-cheie a produselor lansate, Sony oferind cea mai variată gamă de produse cu tehnologie NFC.

Sony Bravia cu Triluminos Display

Granița dintre realitate și imaginile proiectate la televizor nu a fost nicicând mai subțire. Noua gamă de televizoare Sony dispune de display-ul „TRILUMINOS” care îți îmbogățește experiența de vizionare cu o paletă largă de culori reale, inclusiv nuanțe de roșu și verde smarald, greu de reprodus. Noua gamă BRAVIA include noile modele 55W905 și 40W905, precum și noul model 4k Ultra HD 55X9005 de 55 inci cu sistem de sunet Magnetic Fluid Speakers încorporat.  Puternicul procesor de imagine X – Reality PRO face posibilă vizionarea de imagini 4K (adică la o rezoluție de 4 ori mai mare decât cea Full HD) indiferent dacă sursa imaginii este un Blu-ray disc, transmisie TV sau internetul.

Împreună cu sistemul home theatre BDV N9100W cu Magnetic Fluid Speakers, noul televizor 4k cu Triluminos Display reprezintă cel mai avansat sistem de home cinema pentru acasă, disponibil pe piață. Utilizând tehnologia Magnetic Fluid Speakers dezvoltată iniţial de NASA, Sony a creat primele boxe fără membrană ce reduc distorsiunea pentru un sunet considerabil mai clar. Designul futuristic sporeşte eficienţa, mărind nivelurile volumului comparativ cu boxele normale la aceeaşi putere.

În plus, noile televizoare sunt dotate cu tehnologia NFC, care îți permite să vizionezi conținutul disponibil pe smartphone sau tableta direct pe ecranul telelvizorului.

Xperia™ Tablet Z

Xperia Tablet Z este cea mai performantă tabletă Android premium, de 10,1” cu LTE (Long Term Evolution), din lume. Tableta este incredibil de subțire și ușoară, având o grosime de 6,9 mm și cântărind 495 g. Disponibilă în versiunile LTE și Wi-Fi,  Xperia Tablet Z este prima tabletă care funcționează cu un procesor quad core asincronic Qualcomm®Snapdragon™ S4 Pro și dispune de cea mai mare rezistență subacvatică, fiind imună la accidentele cu lichide vărsate peste ea sau la stropire.
Pe ecranul său  HD WUXGA, vei putea distinge culori puternice şi strălucitoare, datorită procesorului de imagine Mobile BRAVIA Engine 2. Cu Xperia Tablet Z ai la dispoziție o cameră de 8 mp cu senzor „Exmor R pentru telefoane mobile”, precum şi o cameră frontală HD de 2 mp.

Xperia Tablet Z include mai multe opţiuni de conectivitate decât oricare altă tabletă existentă în prezent. Include totodată şi funcţia One-Touch de la Sony, care îți permite să transferi conţinut de pe tableta HD pe televizor, la boxe sau pe smartphone, printr-o singură atingere între device-uri. Funcţia Universal IR Remote îți permite să controlezi televizorul sau alte device-uri Sony – precum şi produse de la alţi producători – direct de pe tabletă.

Smartphone-ul Sony Xperia Z

Smartphone-ul Sony Xperia Z, noul vârf de gamă pe acest segment, îți transformă experienţa de utilizare a unui smartphone prin noi tehnologii de imagine şi primul senzor din lume cu HDR (High Dynamic Range). Modelul dispune de noul ecran “Reality Display” Full HD 1080p de 5”  şi de procesorul de imagine BRAVIA Engine 2 pentru imagini clare şi realiste. De asemenea, Xperia Z este dotat cu procesorul quad-core Snapdragon™ S4 Pro pentru multitasking, o cameră de 13 mp şi conectivitate 4G LTE pentru a accesa rapid conţinut de divertisment.

Modelul Xperia Z împrumută performanţele recunoscute ale camerelor digitale Sony şi beneficiază de senzorul de imagine Exmor RS, primul senzor din lume cu HDR (High Dynamic Range) pentru smartphone-uri, cu ajutorul căruia poți înregistra clipuri video şi surprinde fotografii memorabile, chiar şi în condiţii de iluminare scăzută. Mai mult, noul telefon este rezistent la praf şi rezistă în apă la o adâncime de un metru până la 30 de minute.

Camere foto Cyber-shot

Echipate cu un sistem îmbunătățit de stabilizare optică a imaginii și autofocus rapid şi dotate cu procesorul BIONZ și senzorul Exmor R, noile WX300 și HX300 te ajută să surprinzi mai ușor cele mai importante momente, chiar și atunci când foloseşti zoom-ul.

WX300 este cea mai mică și mai ușoară cameră din lume cu zoom optic 20x, stabilizator de imagine îmbunătățit și autofocus rapid, iar HX300 este o cameră cu zoom optic 50x care poate fi manevrată ca un DSLR datorită opțiunilor de control manual, cu stabilizator de imagine îmbunătățit și autofocus rapid.

Camera Cyber-shot™ TF1 face faţă zăpezii, nisipului, prafului, temperaturilor foarte scăzute şi scufundărilor la 10m. Carcasa rezistentă la şocuri este construită pentru a fi folosită cu uşurinţă în diverse situaţii precum urcările pe munte, plimbările cu bicicleta sau ieșirile la piscină. Camera ajustează automat luminozitatea LCD-ului pentru o vizualizare clară a imaginii.

Sisteme de sunet cu NFC şi conexiune wireless “One-touch”

Noile BTX500 şi BTX300 subţiri şi cu design uluitor fac mult mai simplă redarea muzicii de pe un dispozitiv mobil.
Folosind tehnologia NFC (Near Field Communication), boxa se conectează instantaneu la telefon sau la tebletă, fără a necesita cabluri sau coduri de acces Bluetooth®.  De asemenea, ambele boxe pot reda muzică wireless via Bluetooth® de la iPhone/iPad sau alte mobile şi tablete Android în modul standard de împerechere.
Liniile subţiri, moderne ale celor două boxe le fac uşor de transportat într-o valiză sau geantă de voiaj. Bateria reîncărcabilă oferă o autonomie de până la 8 ore (BTX300) / 6 ore (BTX500) de muzică în timp ce călătoreşti.

Căştile premium MDR-1

Rezultatul a peste 50 de ani de inovație în design-ul Sony, gama premium de căști dezvoltate în parteneriat cu Sony Music Entertainment conțin o diafragmă specială de 40 mm realizată din „Polimeri cu cristale lichide”. Această structură inovativă oferă rigiditatea și ușurința esențiale pentru reproducerea fidelă a sunetelor moderne. Căștile premium MDR-1R includ difuzoare HD concepute special pentru obținerea unei perfomanțe audio largi, de la 4Hz la 80 Hz. Le poți conecta foarte ușor la smartphone sau alte dispozitive care au Bluetooth®, iar autonomia acestora este de 30 de ore.


Funcţia One-touch îți oferă posibilitatea de a te bucura de muzică sau fotografii pe aparatele cu tehnologie NFC de la Sony. Legătura între acestea poate fi făcută doar prin atingere, fără a mai fi nevoie de Bluetooth sau Wi-Fi.

Un calculator original Apple, construit de Steve Jobs in garaj, a fost vandut

Un calculator original Apple construit in 1976, modelul Apple 1, a fost vandut la o licitatie din Germania pentru 502.000 de euro. 



Apple 1 a fost unul dintre cele 50 de calculatoare construite de fondatorii Apple, Steve Jobs si Steve Wozniak, in garajul parintilor lui Jobs, scrie BBC.

Anul trecut, un alt calculator Apple 1 a fost vandut pentru suma de 490.000 de euro.

In total, au fost construite 200 de modele Apple 1. Dintre acestea mai exista 46, insa doar sase functioneaza si in prezent.


Calculatorul vandut la licitatia din orasul german Cologne este unul dintre cele sase terminale functionale si a fost cumparat, impreuna cu monitorul si tastatura originale, de catre un locuitor din Asia. 

luni, 27 mai 2013

Comisia Europeană investighează dacă Apple foloseşte tactici neloiale pe piaţa smartphone-urilor din Europa

Comisia Europeană anchetează dacă gigantul Apple încearcă să scoată producătorii rivali de smartphone-uri de pe piața din Europa folosind tactici de vânzări anticoncurențiale și restricții tehnice în privința iPhone. 

Compania americană se confruntă cu presiuni crescute din partea autorităților, după ce, săptămâna trecută, senatorii americani l-au audiat pe directorul general, Tim Cook, în ceea ce privește practicile companiei de a-și reduce taxele folosind paradisuri fiscale. 

Potrivit unor chestionare transmise săptămâna trecută de Comisia Europeană mai multor operatori de telefonie mobilă din UE şi văzute de Financial Times, ancheta se concentrează pe termeni de distribuţie care ar putea favoriza Apple prin prevederea că niciun rival nu poate obţine condiţii mai bune de vânzare.

Investigaţia a fost declanşată în urma plângerilor unor operatori de telefonie mobilă şi se află încă într-o fază preliminară.

CE trebuie să ajungă la concluzia că Apple are o poziţie dominantă pe piaţa smartphone din UE. Succesul Samsung în ultimii ani pe piaţa smartphone ar putea face, însă, dificilă o astfel de concluzie.

Apple afirmă că toate contractele companiei respectă legile UE. Operatorii de telefonie mobilă trebuie să răspundă întrebărilor CE până pe 17 iunie. 

duminică, 26 mai 2013

Ţara care a ajutat Apple să devină cea mai profitabilă firmă din IT. NU E CHINA

Gigantul american Apple a fost criticat vehement într-o comisie a Senatului pentru că utilizează un sistem contabil complex. O piesă importantă din strategia companiei: canalizează o parte însemnată din profiturile realizate prin subsidiare din Irlanda.


Asigurarea unui nivel scăzut de impozitare pentru corporaţii este o parte fundamentală din strategia economică a Irlandei de zeci de ani şi reprezintă o modalitate de atragere a companiilor străine pe teritoriul ţării. 

În audierea din Senatul american, CEO-ul Apple, Tim Cook, a menţionat faptul că Apple are o subsidiară în Irlandă încă din 1980, perioadă în care ţara recruta firme internaţionale din domeniul tehnologiei prin oferirea unor avantaje în taxare. 


Idea utilizării taxelor pentru a ademeni companii străine este însă mult mai veche de atât, potrivit lui Frank Barry, un economist irlandez care a studiat istoria de taxare a ţării. 

După Cel De-Al Doilea Război Mondial, guvernul irlandez a folosit fondurile de dezvoltare oferite de guvernul american, printre altele, pentru a angaja consultanţi americani, spune Barry. Aceşti consultanţi au realizat un raport de 100 de pagini care oferea o privire amplă asupra economiei irlandeze. (Prima propoziţie din raport: „În economia irlandeză, vitele sunt rege“.)

Pe o altă pagină, raportul menţiona că Puerto Rico – o altă mică economie insulară – a făcut bine să reducă nivelul taxelor pentru companii, mod prin care a atras corporaţii multinaţionale. 

„Consultanţii SUA au minimalizat importanţa acestei constatări“, spune Barry. „Dar birocraţii din America au identificat-o imediat şi au spus: aceasta ar putea deveni o idee foarte bună“.

sâmbătă, 25 mai 2013

Microsoft, atac dur la iPad - O mare gafa?

Microsoft a lansat recent o noua reclama pentru a promova tabletele care folosesc sistemul de operare Windows 8, in care incearca sa evidentieze atuurile sale in fata principalului rival, iPad-ul de la Apple.


Numit "Mai putin vorba, mai multa actiune", materialul publicitar vrea sa scoata in evidenta partile proaste ale tabletei create de oamenii lui Tim Cook: incapacitatea de a face mai multe lucruri in acelasi timp si lipsa programului Power Point.

Insa Huffington Post califica reclama drept "ciudata", pentru ca foloseste o voce asemanatoare cu cea a asistentului vocal Siri, incorporat in iPad, promovand astfel o functie-cheie a produsului rival.

In plus, utilizatorii de tablete nu isi doresc cu ardoare Power Point.

Reclama mai ofera si o comparatie a preturilor, mentionand ca iPad-ul de 64GB costa 699 de dolari in SUA, in timp ce Asus VivoTab Smart costa doar 499 de dolari.

Insa adevaratul rival de la Microsoft pentru Apple, tableta Surface RT, are acelasi pret ridicat ca si iPad.

Ce are in plus Microsoft Surface fata de iPad 

Tableta premium de la Microsoft poate fi achizitionata impreuna cu o tastatura fizica, extrem de subtire. In plus, exista doua versiuni: Surface RT, similara cu iPad, ce ofera o experienta de baza, sau Microsoft Pro, ce seamana mai mult cu un laptop.

Surface se poate transforma in mini-laptop, datorita tastaturii si a dispozitiului care sprijina ecranul si are un stylus care "scrie" cu un fel de cerneala digitala. 

Porturile USB reprezinta un alt avantaj in fata iPad, la fel ca si camera video mai performanta. In plus, tableta de la Microsoft este dotata si cu pachetul Office.


joi, 23 mai 2013

Bursele americane cresc, Apple si Facebook sunt marile exceptii

O serie de nume cu importanţă istorică pentru piaţa americană şi mondială au lăsat în urmă criza, depăşind cu mult cotaţiile înregistrate la burse în urmă cu 4- 5 ani şi marcând creşteri importante inclusiv pe anul în curs.


"Astfel, American Express, 3M, Johnson & Johnson, Boeing şi alte nume mari şi cu vechime ale economiei americane au atins recent pe burse maximele ultimilor 5 ani, înregistrând doar pe 2013 avansuri de cca 20-30%. Companii mai "tinere", precum Google, Yahoo, Microsoft şi Cisco au marcat la rândul lor creşteri semnificative (de la aproape 20% la peste 30%), de la începutul anului curent şi până în prezent. Alte multe firme americane au crescut, de asemenea, pe burse, cu diferite procente. Între excepțiile de la această evoluție se află Apple şi Facebook, două companii reprezentative ale căror acţiuni au înregistrat scăderi până acum pe anul în curs", a arătat Silviu Pojar, Sales Manager la Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.
Indicii Dow Jones şi S&P 500 au înregistrat recent noi recorduri, bursele americane crescând constant în ultima perioadă, stimulate de o serie de rezultate încurajatoare privind economia americană, precum şi de evoluţiile multor companii.



American Express a raportat pentru primele 3 luni din 2013 un profit mai mare decât aşteptările analiştilor, în contextul creşterii volumului de cumpărături efectuate prin carduri de către clienţii săi şi al succesului unor produse noi; acţiunile sale au crescut cu cca 28% în acest an.

Boeing, cel mai mare producător de avioane din lume, a depăşit perioada reţinerii la sol a aeronavelor Dreamliner şi a anunţat comenzi în creştere în aprilie faţă de luna precedentă. Acţiunile sale au avansat cu cca 29% de la începutul anului şi până la 21 mai inclusiv.

Acţiunile Walt Disney au crescut cu aproape 30%, iar cele ale Johnson & Johnson cu cca 24%, în perioada analizată. Creşteri au înregistrat şi 3M (cca 19%), Pfizer (aproape 13%), Starbucks (cu cca 17%), Procter & Gamble (aproape 15%) etc.

"Lista acţiunilor care au marcat creşteri în 2013 cuprinde multe mărci de renume mondial, de la General Electric, la Intel, AT&T, Coca-Cola, McDonald's, Wal-Mart etc", a precizat Silviu Pojar.

Din sectorul IT trebuie menţionate acţiunile Cisco, cu o creştere de aproape 20% pe anul în curs; cel mai mare producător mondial de echipamente de rețelistică "şi-a îndreptat atenţia" către noile tendinţe şi tehnologii şi a raportat rezultate peste aşteptări. "De asemenea, Microsoft a crescut pe bursă cu aproape 28%. Vânzările sale pe segmentul Windows au mers bine, în pofida faptului că piaţa de PC-uri a continuat să scadă, fapt apreciat în piaţă, la fel ca şi creativitatea de care compania a dat dovadă privind alte linii de produse şi servicii prin care vrea să se adapteze tendinţelor din sectorul său", a arătat Silviu Pojar. Acţiunile Google şi-au continuat, la rândul lor, evoluţia avansând cu cca 26% în acest an, iar Yahoo a marcat o creştere de cca 33%.

Creşteri spectaculoase au înregistrat acţiunile Electronic Arts, unul dintre liderii mondiali în domeniul jocurilor video (digital interactive entertainment), care au urcat cu cca 49% pe anul în curs, stimulate atât de perspectivele financiare bune ale companiei, cât şi de acordul încheiat cu Walt Disney, în ceea ce priveşte jocurile bazate pe personaje din cunoscuta serie Star Wars. De asemenea, acţiunile Hewlett-Packard au avansat cu cca 42% în intervalul analizat, pe baza unor semnale pozitive în 2013, în condiţiile în care rezultatele din 2012 au fost nesatisfactoare, conducând la o scădere accentuată a acţiunilor sale.

Între mișcările negative de notorietate se află Apple şi Facebook, ale căror acţiuni au scăzut cu cca 20% şi, respectiv, cu aproximativ 6% pe anul în curs până pe 21 mai. "Apple a raportat rezultate sub așteptări și a înregistrat o serie de probleme în piață; compania a pierdut semnificativ din capitalizarea (maximă) atinsă în luna septembrie a anului trecut. În ceea ce priveşte acţiunile Facebook, acestea oscilează într-un interval în care este posibil să rămână o perioadă, în lipsa unor elemente surpriză", a precizat Silviu Pojar.
"Bursele americane rămân un punct de atracţie, întrucât oferă multiple variante de investiţii. În plus, cuprind nume mari ale economiei mondiale, despre care investitorilor de pretutindeni le este uşor să afle informaţii, investind în consecinţă. Mai mult, instrumentele financiare existente elimină "graniţele", iar orice investitor de oriunde poate astfel profita de diferite evoluţii ale unor companii sau ale pieţei ", a precizat Silviu Pojar.

Wizrom a introdus iOS în portofoliul de soluţii


 Soluţia de automatizare a forţei de vânzări, ASKI SFA, a fost adaptată pentru accesarea şi de pe iOS, compatibilă cu terminalele Apple, se precizează într-un comunicat de presă emis de companie.

     Adrian Bodomoiu, director general Wizrom Software, a declarat: "Am adaptat soluţia SFA la iOS urmând practic tendinţa de creştere a vânzărilor de iPhone şi iPad pe piaţa locală, după ce în urmă cu doi ani, am adaptat-o pe Android. Wizrom Software are o îndelungată experienţă în domeniul soluţiilor pentru automatizarea forţei de vânzări, datând încă din 1997, iar acum această experienţă ne spune că este momentul iOS pe acest segment", potrivit comunicatul de presă.

     Fondată în 1992, Wizrom Software este una o companie ce furnizează soluţii ERP, de eficientizare operaţională (trafic şi logistică), BI, CRM şi multe altele. Cu un total de 3.546 de clienţi activi şi 32.000 de licenţe instalate la finele anului 2012. 

     Wizrom este un integrator de produse internaţionale, furnizând servicii profesionale complete, inclusiv consultanţă şi expertiză în toate categoriile de business. 

     Wizrom Software şi-a consolidat în ultimii ani prezenţa şi vizibilitatea la nivel regional, prin activitatea filialelor din Republica Moldova şi Bulgaria, demararea de proiecte cu clienţi multinaţionali în Serbia şi Ungaria, precum şi crearea unei reţele locale de parteneri certificaţi. În 2012, cifra de afaceri a fost de 6,65 milioane euro, în creștere cu 8% față de 2011. 

miercuri, 22 mai 2013

Lovitura pentru Apple: iPhone pierde teren in fata Samsung si Motorola

iPhone-ul de la Apple incepe sa piarda teren in fata competitorilor de la Samsung si Motorola, potrivit unui studiu anual realizat in Statele Unite, care masoara gradul de satisfactie a consumatorilor.




Telefonul gandit de Steve Jobs se mentine lider si in acest an, in perceptia utilizatorilor, dar Samsung si Motorola vin tare din urma, reducand diferenta dintre aceste produse, conform American Customer Satisfaction Index, citat de Bloomberg.

Nota acordata de americani iPhone-ului a scazut cu 2,4% fata de sondajul din 2012, ajungand la un scor de 81 de puncte, in timp ce Samsung a urcat cu 7%, la 76 de puncte, iar Motorola cu 5,5%, la 77 de puncte.

Vanzarile de iPhone-uri au crescut cu 7% in trimestrul trecut, cel mai lent avans de la lansarea pe piata a acestor produse, in 2007.

Samsung, in schimb, a ajuns sa detina o treime din piata mondiala a smartphone-urilor in primul trimestru al acestui an, aproape dublu fata de cota de 18% a Apple, potrivit companiei de cercetare Strategy Analytics. 

Succesul producatorului sud-coreean se datoreaza in special popularitatii smartphone-ului Galaxy S3, lansat in luna mai a anului trecut, fiind urmat de S4, in acest an.

Avansul Samsung in sondaj este cel mai mare din randul companiilor care fabrica astfel de dispozitive. 

marți, 21 mai 2013

Apple rămâne cel mai valoros brand din lume, fiind evaluat la 185 miliarde de dolari. Cine se mai află în top

Apple a rămas cel mai valoros brand din lume, fiind evaluat în acest an la 185 miliarde de dolari, cu 1% mai mult comparativ cu 2012, în timp ce Google, plasat pe poziţia a doua, a avansat cu 5%, la 113,67 miliarde de dolari, potrivit studiului BrandZ Top 100.




Valoarea combinată a brandurilor din Top 100 se situează la 2.600 de miliarde de dolari, în urcare cu 77% faţă de 2006, arată studiul, realizat de compania Millward Brown Optimor pentru grupul WPP.

Podiumul este completat de IBM, cu 112,54 miliarde de dolari. Google a făcut schimb de locuri cu IBM, care ocupa în precedenta ediţie a studiului locul secund.

Companiile din telecom şi sectorul tehnologic continuă să domine topul, cu 29 de branduri cu o valoare cumulată de peste 1.000 de miliarde de dolari, se arată în studiu. Dintre cele mai valoroase 10 branduri din lume, şase provin din IT şi telecom: Apple, Google, IBM, AT&T, Microsoft şi China Mobile.


Apple, Google şi IBM sunt urmate de McDonald's (90,26 miliarde dolari), Coca-Cola (78,42 miliarde de dolari), AT&T (75,51 miliarde de dolari), Microsoft (69,8 miliarde de dolari), Marlboro (69,38 miliarde de dolari), Visa (56,06 miliarde de dolari) şi China Mobile (55,37 miliarde dolari).

Visa a consemnat cel mai puternic avans al valorii brandului în Top 10, cu o creştere de 46% faţă de anul anterior, în timp ce Micosoft a înregistrat cea mai mare scădere, de 9%.

Toyota (24,4 miliarde de dolari) este cel mai valoros brand auto şi se plasează pe locul 24 în topul general, fiind urmat pe poziţia imediat următoare de BMW (24 miliarde de dolari), Mercedes-Benz pe 43 (17,95 miliarde de dolari), Nissan pe 86 (10,2 miliarde de dolari) şi Volkswagen, pe ultimul loc al clasamentului general (8,8 miliarde de dolari).

Louis Vuitton (locul 29) a rămas cel mai valoros brand de lux din lume, chiar dacă a înregistrat o scădere de 12%, la 22,7 miliarde de dolari. Hermes (poziţia 40) a stagnat la 19,1 miliarde de dolari, în timp ce rivalii Gucci (locul 65) şi Prada (locul 98) au crescut însă puternic în ultimul an. Astfel, Gucci a urcat cu 48%, la 12,7 miliarde de dolari, iar Prada cu 63%, la 9,45 miliarde de dolari.

Samsung, concurentul principal pentru Apple pe piaţa smartphone, se află abia pe poziţia 30, cu un brand evaluat la 21,4 miliarde de dolari, în urcare însă cu 51% faţă de anul anterior. Grupul sud-coreean a urcat 25 de locuri comparativ cu anul trecut.

Facebook a coborât 12 locuri şi a ajuns pe 31, după ce valoarea brandului a csăzut cu 36% într-un an, la 21,26 miliarde de dolari. În contrast cu declinul celei mai mari reţele de socializare din lume, echivalentul chinez al Facebook, Tencent, a urcat cu 52%, la 27,3 miliarde de dolari, şi se află pe locul 21, cu 16 poziţii mai sus faţă anul precedent. Tencent are aproape 800 de milioane de utilizatori activi, faţă de peste 1,1 miliarde în cazul Facebook.

Yahoo a intrat în top 100 după ce numirea unui nou director anul trecut a suţinut preţul acţiunilor şi aprecierea valorii brandului. Astfel, Yahoo se află pe poziţia 92, cu o valoare a brandului de 9,83 miliarde de dolari.