Join camonica's empire

joi, 6 iunie 2013

Apple pierde pentru prima dată în faţa Samsung într-un caz legat de patente judecat în SUA

Apple a înregistrat prima înfrângere în faţa Samsung într-un caz legat de patente judecat în SUA, iar decizia ar putea însemna interdicţia importurilor pe piaţa americană pentru unele dispozitive mai vechi ale companiei americane, inclusiv iPhone 4, potrivit Bloomberg, citat de Mediafax.

Apple a înregistrat prima înfrângere în faţa Samsung într-un caz legat de patente judecat în SUA, iar decizia ar putea însemna interdicţia importurilor pe piaţa americană pentru unele dispozitive mai vechi ale companiei americane, inclusiv iPhone 4, potrivit Bloomberg.

Comisia Internaţională pentru Comerţ din SUA vizează iPhone 4 şi iPad 2 3G, la vânzare prin reţele operate de AT&T, T-Mobile US şi doi operatori regionali.

Apple şi Samsung au în derulare zeci de procese pe patru continente, în încercarea de a obţine o cotă mai mare pe piaţa mondială a smartphone-urilor, de 293,9 miliarde de dolari anual. Fiecare din cei doi producători are acum la activ o victorie în SUA. Având în vedere că mai sunt de rezolvat numeroase litigii, victoria

Samsung nu va aduce cele două părţi mai aproape de o înţelegere, a declarat Will Stofega, conducătorul unui program de cercetare la IDC.

"A ajuns atât de urât, încât nu cred că vor ajunge la o înţelegere. Ambele companii au foarte mulţi bani şi generează profitui mari. Nu e ca şi cum ar trebui să-şi facă griji în privinţa facturilor cu avocaţii", a spus el.
Interdicţia de import împotriva unor produse Apple trebuie să fie analizată şi de preşedintele SUA, Barack Obama. Preşedintele o poate respinge, însă astfel de decizii sunt luate foarte rar. Apple poate vinde în continuare cele două dispozitive pe perioada de 60 de zile în care este analizată hotărârea Comisiei.

"Suntem dezamăgiţi în urma inversării unei decizii anterioare de către Comisie şi intenţionăm să facem apel. Decizia nu are niciun impact ptrivind disponibilitatea produselor Apple în SUA", a spus un purtător de cuvânt al Apple.

Comisia Internaţională pentru Comerţ din SUA va publica o decizie finală în cazul Apple împotriva Samsung în august.

Apple a câştigat anul trecut despăgubiri de 1 miliard de dolari de la Samsung, însă valoarea acestora a fost redusă ulterior la 600 de milioane de dolari. Un juriu american a decis că unele dispozitive ale Samsung copiază caracteristici unice iPhoe şi iPad.

Cele două companii se vor judeca într-un nou proces pentru o parte a daunelor acordate anul trecut Apple, în timp ce un alt proces, vizând modele mai noi ale ambilor producători, este programat anul următor.

Apple intr-un nou scandal, legat de preturile cartilor electronice

Intelegerea dintre Apple si edituri privind preturile pentru cartile electronice reprezinta costuri de sute de milioane de dolari pentru utlizatori, potrivit unui avocat ce reprezinta statul american. 

Lawrence Buterman, ce reprezinta statul intr-un proces privind fixarea preturilor de catre producatorul iPad si iPhone, sustine ca majorarea preturilor la cartile electronice dupa lansarea din 2010 a tabletei iPad a avut drept cauza o intelegere in Apple si edituri, relateaza BBC News. 

Pe de alta parte, avocatul apararii, Orin Snyder, a declarat ca guvernul ar fi inventat o "conspiratie", legand cresterea preturilor de acordurile Apple cu editurile. 

Acesta a adaugat ca Apple a incurajat editurile sa stabileasca preturile pentru cartile electronice, decat sa lase retailerii sa faca acest lucru. 

Insa, potrivit procurorilor, intentia Apple ar fi fost sa blocheze Amazon, cel mai important concurent pe piata cartilor electronice, deoarece acesta oferea preturi mai mici. Drept rezultat, pretul tipic de 9,99 de dolari pentru bestseller pe Amazon a crescut la 12,99 de dolari sau 14,99 de dolari, dupa lansarea iPad. 

Snyder sustine ca Apple nu poate fi responsabila pentru deciziile altor companii. 

Procesul a inceput in New York, miercuri, si va dura cateva saptamani. Cinci edituri deja au ajuns la intelegeri cu procurorii, inainte de inceperea procesului. 

luni, 3 iunie 2013

Microsoft vrea să muşte din felia de piaţă a Apple cu preţuri mai mici la Windows RT

Microsoft reduce preţul sistemului de operare Windows destinat tabletelor de mici dimensiuni, încercând astfel să genereze mai mult interes din partea producătorilor de hardware şi să "muşte" din cota de piaţă a Apple, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei.

   Microsoft încearcă să determine companiile partenere să producă mai multe tablete echipate cu sistemul de operare Windows RT, au afirmat sursele citate.

Reducerea de preţ este valabilă numai pentru tabletele de mici dimensiuni.

La un an după prezentarea primelor dispozitive cu Windows RT, prin care Microsoft spera să se impună pe piaţa tabletelor, compania nu a reuşit să acumuleze o cotă de piaţă semnificativă. Producătorii de dispozitive, precum HP sau HTC, nu au acordat suficientă atenţie sistemului de operare, astfel că tabletele cu Windwos RT lipsesc din magazine în timp ce Apple şi Google continuă să domine piaţa.

Windows RT este o variantă mai puţin complexă a Windows 8, destinată dispozitivelor mobile bazate pe tehnologia dezvoltată de compania britanică ARM Holdings.

Microsoft va face eforturi pentru a promova Windows RT la Computex, cea mai mare conferinţă a industriei PC-urilor, care va începe marţi la Taipei.

Compania nu a precizat încă noul preţ ale sistemului de operare preinstalat pe tablete, însă reducerea va avea ca afect scăderea preţurilor produselor finale.

HTC a renunţat la planurile de a lansa o tabletă cu Windows RT de 10 inci din cauza temerilor că cererea este insuficientă, au declarat recent surse apropiate companiei. Grupul taiwanez s-a plâns şi de nivelul ridicat al investiţiei necesare pentru a dezvolta astfel de produse.

HP, cel mai mare producător de PC-uri, nu intenţionează să lanseze o tabletă RT, iar Samsung Electronics a dezvoltat un astfel de dispozitiv, însă nu l-a lansat şi promovat în mai multe ţări şi nu a anunţat un produs succesor.

Unele companii susţin însă eforturile Microsoft. Dell şi Acer dezvoltă tablete Windwos RT, iar HTC se pregăteşte să producă un dispozitiv de 7 inci după reducerea de preţ care va fi anunţată de Microsoft.

Tabletele lansate anul trecut, de la companii precum Asus şi Toshiba, nu au înregistrat succese majore pe piaţă şi nu sunt disponibile în magazine în volume suficiente.

Microsoft a lansat în 2012 propriile tablete, denumite Surface si echipate cu Windows 8 şi Windows RT, mutare care i-a îndepărtat pe unii producători de hardware, nemulţumiţi de apariţia unui nou concurent.

Compania din Redmond speră însă la o a doua şansă pentru Windows RT. Dell pregăteşte o nouă variantă a tabletei echipate cu acest sistem de operare, iar Acer va lansa primul astfel de produs în acest an.

De asemenea, Microsoft a luat măsuri pentru îmbunătăţirea Windows RT pe baza opiniilor transmise de utilizatori.

Compania încearcă de asemenea să "instruiască" retailerii astfel încât să poată promova mai bine produsele şi a renunţat la unele restricţii impuse producătorilor hardware, inclusiv în privinţa chip-urilor utilizate.

duminică, 2 iunie 2013

Cinci produse secrete la care Apple lucreaza

Zvonurile si speculatiile tin piata produselor IT in forma. Ce poate sa fie mai interesant decat sa tragi cu ochiul in laboratoarele Apple si sa vezi la ce se lucreaza acolo? Iata cinci produse secrete la care Apple lucreaza acum. 

O serie de zvonuri care circula lasa sa se inteleaga ca viitorul iPhone de la Apple va avea incorporat un senzor biometric de amprente combinat cu Near Field Communication. Aceste functii vor pune temelia pentru utilizarea iPhone ca un dispozitiv convenabil si foarte sigur de plata, scrie wallstcheatsheet. Apple are deja un brevet intitulat "optiuni de plata in functie de locatie" care urmeaza sa fie un viitor e-portofel. 

"Stylus optic" este un alt secret bine pazit la Apple. Este un senzor de presiune, care ar permite unui utilizator sa interactioneze cu alte ecrane de afisare. Aceasta ar putea fi, de asemenea, utilizat pentru combinarea intre mai multe produse compatibile pentru crearea unui iPad gigant sau a unui touchscreen mare. Ideea este aceea ca acest dispozitiv stylus ar putea fi folosite in conjunctie chiar cu alte sisteme de operare si ar permite utilizatorilor sa interactioneze dinamic cu un ecran virtual.

Un alt brevet obtinut de Apple intitulat "Accesarea un vehicul prin dispozitive portabile", pare sa fie o metoda prin care un iPhone conectat la un autovehicul poate efectua mai multe functii printre care pornirea motorului, deblocarea usilor, pronirea caldurii si a sistemelor de ventilatie si probabil multe altele. O parte esentiala din acest sistem sunt metodele si sistemele de siguranta.

Apple nu a dat prea mare importanta jocurilor, asa ca are intentia sa recupereze. Bazat pe un brevet intitulat "Pozitionarea relativa de dispozitive", Apple ar putea crea mai multe tipuri diferite de jocuri hibrid, care sa combine lumile virtuale cu cele reale. Dupa cum este descris in brevet, aceasta tehnologie permite mai multor utilizatori sa joace un joc impreuna prin intermediul dispozitielelor electronice.


Un ultim zvon care a transpirat din laboratoarele Apple este cel la care lucreaza o echipa de 100 de specialisti si care se concentreaza pe realizarea unui ceas inteligent care incorporeaza un ecran flexibil Willow. Apple vrea sa produca cat mai curand un ceas inteligent care promite sa faca lucruri incredibile, accesibile toate incorporate intr-un dispozitiv usor de purtat. 


Tableta iPad, mai scumpă cu 20%. De ce a luat compania Apple această măsură


Apple a majorat cu 20% preţul tabletei iPad în Japonia începând de vineri, în urma deprecierii yenului, cel mai vizibil efect de până acum, din perspectiva populaţiei, al controversatului plan de relansare a economiei adoptat la finele anului trecut de premierul Shinzo Abe, potrivit Financial Times.

Compania Apple a majorat cu 16.000 yeni (159 de dolari) preţul unui iPad în Japonia, determinând mii de consumatori să ia cu asalt magazinele în căutarea tabletelor aflate pe inventar, vândute încă la vechiul preţ.

În ultimele două săptămâni, scrie Mediafax, mai multe mărci de lux, printre care Channel, Fendi, Prada şi Dior, au anunţat creşterea preţurilor pe piaţa japoneză ca urmare a deprecierii yenului.

Yenul s-a depreciat cu aproximativ 20% din decembrie anul trecut, când premierul Abe a lansat un plan ambiţios de relansare a economiei, după 15 ani de deflaţie care au blocat consumul.

Deşi mulţi economişti sunt de părere că Banca Japoniei nu va reuşi să atingă ţinta de inflaţie de 2% în următorii doi ani, în economie au început să apară semnale pozitive: preţurile din Tokyo au crescut în luna mai pentru prima dată în ultimii patru ani, cu 0,1%, potrivit datelor oficiale anunţate vineri.

Cum a ajuns Steve Jobs sa inventeze iPhone si iPad: L-a enervat un angajat Microsoft

Fondatorul Apple, Steve Jobs, a inventat iPad-ul si iPhone-ul in urma unei intalniri cu un angajat Microsoft, care l-a enervat atunci cand i-a prezentat un produs asemanator, se arata in biografia lui Jobs, semnata de Walter Isaacson.



Unul dintre cei care lucrau la construirea unei tablete Microsoft era prieten cu sotia fondatorului Apple, Laurene Powell, invitandu-i pe cei doi la cea de-a 50-a aniversare, relateaza Business Insider.

Jobs a mers la petrecere, fara insa prea mare tragere de inima, iar acolo reprezentantul Microsoft i-a spus despre tableta respectiva si despre faptul ca va fi grozava.

"Tipul asta ma cicalea in legatura cu felul in care Microsoft urma sa schimbe complet lumea cu aceasta tableta si sa elimine laptopurile de pe piata, iar Apple ar trebui sa-si cumpere sisteme de operare de la Microsoft.

Dar gresea in ce priveste dispozitivul de la bun inceput. Tableta avea un stylus. Daca ai un stylus, esti mort. Cina a fost pentru a zecea oara cand mi-a spus despre tableta si ma saturasem atat de mult de el incat atunci cand am ajuns acasa am zis 'La naiba, hai sa-i aratam cum ar trebui sa fie cu adevarat o tableta'", a povestit fondatorul Apple episodul respectiv.


El a mai spus ca s-a dus la sediul Apple a doua zi si a cerut o tableta cu touchscreen, fara tastatura sau stylus. A primit-o sase luni mai tarziu. Insa in locul unei tablete, Apple a micsorat dispozitivul si a facut iPhone. Ulterior, s-a lansat si iPad-ul. 

Foxconn va inceta sa mai fie principalul partener al Apple

Treptat, Apple renunta la practica unui singur producator pentru componentele sale – compania taiwaneza Foxconn. Un un parteneriat vechi numai intre doua societati, dar si a fondatorilor lor – Steve Jobs si Terry Gou, scrie Wall Street Journal. Dar de cand la carma Apple a venit Tim Cook, gigantul american a decis o diversificare a lantului de livrari, acordat o parte din comenzi altui producator – compania Pegatron Corp.


Relatiile de colaborare dintre Apple si Pegatron dateaza din 1999, dar s-au accelerat in 2011, cand a inceput asamblarea unor loturi reduse cantitativ de smartphone-uri iPhone. Ulterior insa, Pegatron a ajuns producatorul de baza a versiunii reduse a tabletei iPad – iPad Mini. Acum, scrie WSJ, Pegatron va fabrica noile iPhone-uri de la Apple, mai ieftine si pe care compania americana le va lansa in aceasta vara.

In esenta, comenteaza in continuare WSJ, acest lucru marcheaza sfarsitul monopolul Foxconn asupra productiei tuturor principalelor dispozitive mobile ale Apple. Sursele WSJ subliniaza ca Apple a angajat procesul de diversificare a productiei dupa ce anul trecut la uzinele Foxconn s-a produs o defectiune tehnica, iar noile modele de iPhone 5 au ajuns in vanzare cu zgarieturi pe carcasele de aluminiu.

In plus, decizia Apple de a-si extinde capacitatile de productie vine ca o replica la concurenta tot mai mare din partea companiei sud-coreene Samsung Electronics, care-si sporeste rapid ponderea pe piata telefoanelor inteligente. Noul partener al Apple a acceptat, conform surselor WSJ, a acceptat un profit mai mic realizat din asamblarea de telefoane decat Foxconn.

Pe de alta parte, Apple nu mai reuseste sa controleze Foxconn, care s-a transformat intr-un adevarat gigant industrial, unul dintre cei mai mari jucatori din domeniul asamblarii de aparate electronice. Spre exemplu, explica WSJ, Apple nu poate interveni in operatiunea de inlocuire a componentelor fara sa fie sanctionat de compania taiwaneza.

Comisia Europeană anchetează contractele de distribuţie încheiate de Apple cu operatorii telecom


Comisia Europeană (CE) a demarat o anchetă pentru a stabili dacă Apple și-a utilizat influența pentru a impune condiții incorecte operatorilor de telecomunicații mobile care vând iPhone. 

Operatorii telecom au primit de la Executivul european un chestionar pe această temă, la care companiile trebuie să răspundă până pe 17 iunie, scrie The Guardian.

Apple susţine că contractele cu operatorii corespund în totalitate legislaţiei locale, inclusiv în Uniunea Europeană.

Aserţiunea că Apple deţine o poziţie dominantă este dificil de argumentat, deoarece liderul pieţei telefoanelor mobil este Samsung Electronics.

În preambulul chestionarului se arată că executivul UE verifică un posibil comportament anti-concurenţial în UE sau în Zona economică europeană în ceea ce priveşte distribuţia smartphone-urilor Apple şi limitarea sau blocarea anumitor funcţii tehnice ale Iphone-urilor.

Comisia este în posesia unor informaţii care arată că Apple şi operatorii de reţele mobile au încheiat acorduri de distribuţie care ar putea conduce la excluderea altor producători de smartphone-uri de pe piaţă.

Există de asemenea semnale că anumite funcţii tehnice ale iPhone sunt dezactivate la anumite produse Apple în anumite ţări europene.

Printre altele, CE întreabă operatorii dacă au fost obligaţi să se angajeze contractual la achiziţia unui număr minim de iPhone-uri într-o anumită perioadă de timp, precum şi care este raportul dintre cererea pentru smartphone-ul Apple şi acest volum minim.

Totodată, Comisia vrea să afle conform căror criterii s-a ajuns la o astfel de clauză a volumului minim şi care sunt consecinţele nerespectării unui astfel de angajament.

Statele Unite au ridicat restricțiile privind vânzarea telefoanelor mobile pentru Iran: Apple va putea exporta iPhone legal

Statele Unite a relaxat restricțiile privind vânzarea telefoanelor mobile și a altor dispozitive de comunicare, software și servicii către cetățenii iranieni, informează BBC News.



Mișcarea vine în încercarea de a promova libertatea politică a iranienilor, care vine în opoziție cu eforturile Teheranului de a ”reduce la tăcere poporul”.

Astfel, Apple va putea exporta pentru prima dată legal iPhone în Iran.

SUA a înăsprint sancțiunile în ultimii ani în încercarea de a forța Iranul să facă concesii în privința programului nuclear al acestui stat.

Atât Statele Unite, cât și alte țări consideră că Iranul îmbogăţeşte uraniu până la un nivel care ar permite folosirea pentru arme nucleare, în timp ce autorităţile iraniene insistă că programul are doar obiective paşnice.

”Poporul iranian ar trebui să poată comunica și să aibă acces la informație fără să existe niciun represaliu din partea guvernului lor”, a declarat un oficial al Trezoreriei.

”Această licență generală va permite ca sistemele de software și hardware  să circule printre iranieni astfel încât să aibă libertatea de a comunica între ei prin căi de care nu au dispus mereu”, a declarat Wendy Sherman, subsecretarul pentru Afaceri Externe al SUA.

În ultimii ani, iranienii din Statele Unite s-au plâns că magazinele care distribuie dispozitive Apple au refuzat să le vândă iPhone-uri sau iPad-uri, angajații afirmând că le era teamă ca acestea să nu fie transportate în mod ilegal în Iran.